Arborele Vietii - Terapii Remedii Dezvoltare Personala

Bine ati venit !

Aici discutam despre cum sa fim mai sanatosi , mai voiosi :) mai plini de viata, pe care cu totii vrem sa ne-o traim din plin,despre cum sa facem fata unor situatii de viata, fie ca e vorba de o frustrare, o afectiune, stres, intrebari fara raspuns, despre cum sa ne dezvoltam si sa ne descoperim eul, despre ce descoperiri noi s-au mai facut si felul in care acestea ne ajuta sa fim NOI, autentici, originali si nu numai.

Stomatitele, de la forme usoare la complicatii grave


Stomatitele pot avea diverse cauze, de la virusi, bacterii, pana la alergii si ulceratii mecanice, fiind favorizate de o proasta stare generala.

Stomatitele sunt procese inflamatorii ale mucoasei cavitatii bucale, intalnite atat la adult, cat si, destul de frecvent, la copii, in special la copiii mici. Este o inflamatie a mucoasei bucale, termenul de stomatita corespunzand unor leziuni foarte diferite, cu semne si evolutie variabile. Stomatitele pot avea diverse cauze, de la virusi, bacterii, pana la alergii si ulceratii mecanice (din cauza unui aparat dentar prost adaptat). Sunt favorizate de o proasta stare generala (convalescenta, imunodepresie, tuberculoza, alcoolism sau malnutritie).
Simptomele si semnele depind de cauza stomatitei. Aceste semne pot fi reprezentate de durerea cavitatii bucale, exacerbata prin deglutitie si luarea de alimente in gura, cresterea salivatiei etc. Mucoasa bucala poate prezenta vezicule, una sau mai multe afte sau o roseata difuza. In general, in cazul stomatitelor la copii este vorba despre o ciuperca ce produce aceste suferinte. In prima faza se face dezinfectia cavitatii bucale prin spalaturi cu ceai de musetel sau acid boric, iar regiunea afectata din cavitatea bucala se badijoneaza cu un preparat antimicotic (impotriva ciupercilor care, de fapt, au provocat forma de stomatita) care are la baza micostatin sau benzocain impotriva durerilor. Nu exista pana azi un tratament specific, care sa garanteze 100% vindecarea imediata si, de aceea, se recomanda consumarea de lichide in abundenta si de hrana usor de mestecat, evitandu-se alimentele prea calde.

Cauzele stomatitelor

Stomatitele cunosc foarte multe cauze (infectioase, toxice, iritative, alergice, nutritionale). Stomatitele infectioase sunt provocate de streptococ, stafilococ, pneumococ, anaerobi, virusuri etc. Exista stomatite care cunosc drept cauza unele ciuperci (de exemplu Candida albicans, care provoaca boala numita „margaritarel". Stomatitele toxice sunt determinate de mercur, plumb, bismut, arsen, fosfor. Dintre factorii iritativi se pot cita: defectuoasa igiena a gurii, paradontoza, protezele dentare necorespunzatoare, alimentele fierbinti sau prea condimentate, abuzul de tutun sau de alcool.
Printre alte cauze ale stomatitelor mai sunt recunoscute: starile alergice, unele avitaminoze (scorbut, pelagra, sprue), sindromul de malnutritie, diabetul, afectiunile hepatice, uremia. Tratamentul prelungit cu antibiotice poate, de asemenea, sa provoace anumite forme de stomatite. Alte stomatite au aspectul unor boli de insotire in unele afectiuni: rujeola, scarlatina, parotidita epidemica, febra tifoida, leucemii etc.

Complicatiile stomatitelor

„Daca nu ferim copiii de stomatita pot aparea complicatii, mai ales la copiii anemici, cu rezistenta scazuta la infectii. Pot fi complicatii chiar si foarte grave, cum ar fi stomatita ulceroasa sau cangrenoasa”, afirma medicul Mihaela Timofciuc, directorul medical al Spitalului de Pediatrie Botosani. Medicii sustin ca la copii cel mai frecvent apare o forma de stomatita care este o afectiune lipsita de gravitate, stomatita cauzata de o ciuperca ce isi face drum in gura sugarilor, mai ales cand organismul micutilor este mai slabit, dupa stari infectioase acute, dar si in diverse boli cronice si in cazul unor tulburari de nutritie. “Apare sub forma unor depozite albicioase care captusesc aproape toata mucoasa gurii, limba, gingiile. I se mai spune margaritarel. Daca „margaritarelul” e prea intins, copilul refuza sa suga la san sau refuza biberonul. Poate face si febra destul de mare. Stomatitele pot imbraca insa si forme mai serioase si, daca nu ferim copilul de acestea, inflamatiile respective ale mucoasei care captuseste gura pot aparea si la varste mai mari, nu doar la sugar”, mai mentioneaza medicul Mihaela Timofciuc. Exista mai multe tipuri de stomatite, unele usoare, altele mai severe, desi acestea din urma sunt mai rare. Stomatita eritematoasa, stomatita candidozica, stomatita aftoasa, stomatita gangrenoasa sunt exemple in acest sens.

Stomatita candidozica - Margaritarelul

Este produs de Candida Albicans. Apare la nou-nascuti, la sugari cu rezistenta antiinfectioasa scazuta, dar si la varste mai mari, in cazuri tratate vreme indelungata cu antibiotice sau la persoanele cu imunitate scazuta, cum ar fi cei cu SIDA. Aspectul stomatitei candidozice este al unor depozite albe, de intindere diferita, care se observa pe mucoasa interna a obrajilor, limba si, uneori, pe amigdale. Incomodeaza pe sugar la supt, dar incomodeaza si la varste mai mari, in alimentatie. „Tratamentul local consta in administrarea, in cavitatea bucala, a Glicerinei boraxate 10%, la care se adauga pulbere de Nistatina. In cazurile cu extindere mai mare si rezistente la tratament, se administreaza Nistatin pe cale orala  Stomatita eritematoasa (catarala)
Poate fi limitata sau poate sa cuprinda mucoasa bucala in intregime. Este cea mai frecventa stomatita si poate fi provocata de agenti infectiosi, ca si de cauze toxice, iritative, avitaminoze etc. De obicei este cauzata de mici raniri, chiar simpla stergere putin cam brutala a gurii sau lovirea cu tetina. Apare uneori si fara cauza, in cursul unei boli care poate scadea rezistenta organismului. Poate sa apara ca o stomatita de insotire.
Ca simptome, se descrie o senzatie de arsura in gura, dureri la mestecarea alimentelor, salivatie abundenta, gust rau. Mucoasa cavitatii bucale se inroseste, gingiile se umfla si salivatia devine deosebit de abundenta. Tratamentul consta in suprimarea cauzei (ingrijirea dintilor, tratarea infectiilor sau a bolilor respective, suprimarea toxicelor etc.), alimentatie de protectie (lichide, piureuri, fara condimente) si in spalaturi si gargarisme cu apa bicarbonatata 2 - 3%, infuzii de musetel.

Stomatita aftoasa

Se intalneste frecvent la sugari, dar mai ales la varsta de 2-4 ani, dupa aparitia primei dentitii. Aceasta forma incepe uneori cu febra, dupa care in gura, am putea spune pe „captuseala” obrajilor apar niste pete mici, albicioase, niste vezicule care se sparg dupa doua-trei zile si lasa o necroza superficiala. Leziunile se vindeca destul de greu, dupa 12-14 zile. Aftele sunt foarte dureroase si de aceea copilul slabeste, pentru ca refuza mancarea. „Oricare ar fi forma lor, stomatitele trebuie tratate cu atentie. In cazul copiilor, acestia trebuie adusi la medic pentru a fi vazuti imediat dupa aparitia semnelor de stomatita, medicul urmand sa prescrie tratamentul, de la caz la caz”, mai spune directorul medical al Spitalului de Pediatrie.

Stomatita ulceroasa

Infectiile cu bacili reprezinta cauza declansarii acestei forme de stomatita. Poate sa apara si dupa intoxicatii cu mercur, plumb, arsen, precum si in scorbut, pelagra si in cursul leucemiilor. Senzatia de arsura bucala, durerile la mestecatul alimentelor, mirosul urat al gurii si salivatia abundenta reprezinta semne ale instalarii stomatitei ulceroase. Uneori, survin stari febrile si starea generala proasta. „Ulceratiile apar inca de la debutul afectiunii, sunt mici si sangereaza la o atingere usoara. Se poate constata si umflarea sensibila a ganglionilor regionali. In astfel de situatii, in afara de folosirea mijloacelor de protectie a mucoasei, se tamponeaza ulceratiile cu nitrat de argint si se fac spalaturi cu infuzii de musetel sau cu o solutie de permanganat de potasiu”, mai mentioneaza Mihaela Timofciuc.

Stomatita cangrenoasa

Este o afectiune rara, insa de mare gravitate. Apare la debilitati, mai ales la copii, dupa boli infectioase. Este provocata de asocieri de germeni anaerobi cu germeni fusiformi si spirochete. Febra este ridicata (39-40grade Celsius), persoana afectata prezinta frisoane, fata palida-plumburie, stare generala grava. Se poate complica cu o gangrena pulmonara sau cu diaree septica. Ulceratia de pe mucoasa bucala se extinde foarte repede. Evolutia este foarte grava, dar prognosticul este bun cand se intervine la timp cu antibiotice.

Stomatitele pot fi prevenite prin:

• mentinerea unei igiene orale corespunzatoare (periajul dintilor, folosirea apei de gura etc)

• consumul alimentelor bogate in vitamina C, zinc si flavonoide

• evitarea consumului de alimente foarte reci sau foarte fierbinti

• limitarea consumului de carbohidrati rafinati si evitarea pastei de dinti ce contine sulfat de lauril de sodiu

Plante indicate pentru tratarea stomatitelor

Afinul - datorita proprietatilor astringente si antiseptice, se utilizeaza in stomatita. Se prepara sub forma de decoct, obtinut din 200 g afine la un litru apa, care se fierbe pana scade la jumatate. Se face gargara zilnic, de 5-6 ori.

Busuiocul - pentru actiunea sa antiinfectioasa, la nivelul cavitatii bucale se poate folosi sub forma de gargara, in stomatita aftoasa. Se prepara un decoct concentrat, din 100 g planta la un litru apa. Se pot mesteca si frunze crude de busuioc.

Sucul de lamaie - contine vitamina C, are proprietati antiseptice. Se foloseste pentru badijonaj al cavitatii bucale in caz de afte.

Nalba mare - se utilizeaza ca decoct concentrat, obtinut din 30-50 g planta la un litru apa, pentru gargara.

Murele - se administreaza sub forma de decoct concentrat, din 100 gr. Frunze la un litru de apa, la care se adauga miere. Se pot face 5-6 gargare pe zi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu