Arborele Vietii - Terapii Remedii Dezvoltare Personala

Bine ati venit !

Aici discutam despre cum sa fim mai sanatosi , mai voiosi :) mai plini de viata, pe care cu totii vrem sa ne-o traim din plin,despre cum sa facem fata unor situatii de viata, fie ca e vorba de o frustrare, o afectiune, stres, intrebari fara raspuns, despre cum sa ne dezvoltam si sa ne descoperim eul, despre ce descoperiri noi s-au mai facut si felul in care acestea ne ajuta sa fim NOI, autentici, originali si nu numai.

Osul iepurelui (Ononis spinosa)




Descriere

Osul iepurelui este o planta ierboasa, perena, fara stoloni, cu tulpina usor brunificata, inalta de 30-60 cm, ramificata si acoperita cu spini tari, avand in pamant o radacina lunga de 25-30 cm, groasa de 0,5-1 cm, cenusie la exterior si alburie la interior. Tulpinile si ramurile sunt prevazute cu peri numai pe o parte, rareori pe doua laturi. Printre acestia se gasesc peri tari glandulosi. Ramurile cu flori sunt prevazute cu spini tari, singuratici sau insotiti de cate 2-3 spini laterali, asezati uneori numai spre varf. Frunzele de la baza tulpinii se aseamana cu cele de trifoi (trifoliate), iar cele superioare au o singura foliola (unifoliate). Foliolele sunt egale, dintate pe margini si acoperite pe ambele parti cu peri glandulosi. La baza frunzelor se afla niste frunzisoare care inconjoara tulpina, numite stipele. Florile sunt de culoare roz, lungi pana la 2 cm, in general singuratice, asezate cate una, mai rar doua, la subsuara unei frunze transformate in bractee. Caliciul este in forma de tub, terminat in 5 dinti si acoperit cu peri desi si glandulosi. Corola este de doua ori mai lunga decat tubul caliciului, avand 5 petale asezate in forma de fluture (papilonacee). Staminele, in numar de 10, sunt unite intre ele intr-un tub ce inconjoara pistilul. Fructul este o pastaie acoperita cu peri desi glandulosi. Infloreste in lunile iunie-iulie. Creste prin fanete si pasuni uscate, prin locuri nisipoase, maracinisuri si de-a lungul apelor.

Recoltarea

De la osul iepurelui se recolteaza radacina, de preferinta toamna cand planta se recunoaste mai usor sau primavara devreme.

Mod de uscare

Uscarea se face in aer liber la soare sau in camere incalzite, la temperatura de 50-60 grade C. Din 3-3,5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat.

Intrebuintari

Se foloseste ca diuretic si expectorant. Intern: adjuvant in afectiuni renale, elimina toxinele din corp.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu